Încă de la accidentul soțului meu, eu am fost cea care a avut grijă de el, strecurând vizite în pauza de prânz și trezindu-mă la cel mai mic zgomot noaptea. *Călin* nu suporta să aibă nevoie de ajutorul meu și mi-a cerut de mai multe ori să găsesc pe cineva pentru el în timpul zilei, spunând că urăște să fie singur.

Într-o zi, privind cu speranță, mi-a spus:

— „Te rog, las-o pe mama să aibă grijă de mine ziua. Am nevoie de familie, nu de străini.”

În ciuda relației mele tensionate cu mama lui, *Sorina*, am fost de acord — până când ea mi-a spus „tariful”: era dublu față de cât ar fi cerut o asistentă calificată. Cu bugetul nostru și lipsa ei de pregătire, am decis să o angajez pe *Irina*, o profesionistă autorizată de vreo 28 de ani, atentă și blândă. În timpul săptămânii, ea se ocupa de medicamentele lui Călin, terapii și mese.

O vreme, totul părea în regulă. Ajungeam acasă pe la 19:30, îl găseam pe Călin liniștit, apoi Irina îmi spunea cum decursese ziua înainte să plece.

Dar într-o joi, Irina s-a oprit în pragul ușii.

— „PUTEM VORBI? NU MAI POT SĂ TAC… E DESPRE CĂLIN.”

Părea neliniștită și împovărată, de parcă era pe punctul de a dezvălui un secret greu. Am lăsat-o să vorbească, iar ea a expirat adânc.

Irina s-a așezat pe marginea canapelei, își frământa mâinile și m-a privit cu ochii în lacrimi.

— „Nu vreau să par că bag zâzanie… dar trebuie să știi. În fiecare zi, pe la prânz, doamna *Sorina* vine aici. Eu nu am vrut să intervin, pentru că e mama lui… dar ceea ce face nu e bine.”

Am simțit un nod în gât.

— „Ce face?” am întrebat cu o voce mai aspră decât intenționam.

Irina a inspirat adânc:

— „Îi ascunde medicamentele. Uneori îi spune că nu are nevoie de ele, alteori îi dă pastile greșite. Iar când îl doare, îl ceartă, spunându-i că e slab. Eu le-am corectat de câteva ori, dar nu pot fi cu ochii pe ea non-stop. Îmi e teamă că-l pune în pericol.”

Am simțit cum îmi fierbe sângele în vine.

— „De ce ar face asta?”

Irina a ezitat.

— „Cred că vrea ca el să depindă doar de ea. Mi-a spus direct într-o zi: «Tu ești doar plătită. Eu sunt mama lui. Când o să vezi că nu-și mai revine, vei pleca, dar eu rămân aici.»”

În acel moment, totul s-a limpezit. Privirile reci ale Sorinei, insistența să fie ea cea care are grijă de Călin, suma absurdă pe care o ceruse…

M-am uitat la Irina, hotărâtă.

— „Mulțumesc că mi-ai spus. Mâine o să vorbesc cu Călin. Și o să mă ocup ca mama lui să nu mai aibă acces liber aici. N-o să mai pună mâna pe tratamentele lui, îți promit.”

Irina a încuviințat ușurată.

În noaptea aceea, am stat lângă Călin mai mult decât de obicei. I-am mângâiat mâna și i-am jurat în șoaptă:

— „Nu te las pe mâna nimănui care nu te respectă. O să te fac bine. O să ne fac bine.”

Și, pentru prima oară după mult timp, am simțit că am din nou controlul.