*Fac curat în toată casa, dar soțul meu spune că niciodată nu e suficient de bine*

În fiecare sâmbătă dimineață mă trezesc devreme și îmi încep rutina: spăl rufele, spăl vasele, frec baia, dau cu aspiratorul, șterg toate suprafețele. Până după-amiază, spatele mă doare, mâinile îmi sunt roșii, dar casa strălucește.

Și atunci intră soțul meu.

În loc să spună „mulțumesc” sau măcar să observe cât am muncit, imediat găsește ce n-am făcut.

„Plintele sunt prăfuite.”

„Ai lăsat o dungă pe oglindă.”

„De ce mai e o pată pe covor?”

Nu contează că am stat șase ore să fac curat — mereu găsește ceva greșit.

Săptămâna trecută, după ce terminasem de spălat podeaua din bucătărie, a intrat cu pantofii în picioare, lăsând urme de noroi. Am răbufnit: „Poți măcar să-ți dai pantofii jos?”

El a oftat și s-a uitat în jur. „Podeaua tot ternă arată. Sigur ai folosit soluția potrivită?”

Am simțit cum mi se strânge gâtul. „Glumești? Am muncit toată ziua la casa asta.”

A ridicat din umeri. „Doar zic, dacă tot faci, fă-o ca lumea.”

Momentul de cumpănă a venit ieri. Am făcut curățenie generală, fiecare colț, pentru că urma să vină părinții lui în vizită. Am frecat până mi-au tremurat brațele. Când a intrat, în loc să mă laude, și-a trecut degetul peste pervaz și a zâmbit batjocoritor: „Tot praf.”

Ceva din mine s-a rupt.

În seara aceea, după ce părinții lui au plecat, eu…

…eu m-am așezat la masa din bucătărie, cu mâinile încă roșii de la detergent. El a intrat nepăsător, și-a turnat un pahar cu apă și a zis, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat: „Data viitoare, încearcă să nu mai uiți de colțurile geamurilor.”

Atunci am ridicat privirea spre el. „Data viitoare?” am repetat încet, cu vocea tremurând.

El a ridicat sprâncenele. „Da. Ce? Nu e normal să-ți pese de detalii?”

Am scos verigheta de pe deget și am lăsat-o pe masă. Zgomotul mic, sec, a fost mai puternic decât orice strigăt.

„Nu va mai exista *o dată viitoare*, Radu. Nu sunt menajera ta, nu sunt un robot pe care să-l critici, nu sunt femeia care să-și rupă spatele ca să fie luată în râs. Sunt soția ta. Sau, cel puțin, am fost.”

A încercat să zică ceva, dar i-am făcut semn cu mâna să tacă. „Ai reușit să cureți perfect casa… dar să murdărești iremediabil căsnicia noastră.”

M-am ridicat, mi-am luat geanta și am ieșit din casă fără să privesc înapoi.

Pentru că, în acea seară, nu am părăsit doar o masă acoperită de praf.

Am părăsit un om care nu a știut niciodată să mă vadă.

Definitiv.