Soțul meu și-a pus cea mai bună cămașă și mi-a spus:

— Cred că ar trebui să ne despărțim.

După 22 de ani de căsnicie, probabil se aștepta să plâng.

Eu am răspuns:

— De acord. Atunci tu te muți.

În dimineața aceea, Mihai se îmbrăcase ca pentru un eveniment: cămașa crem, pantofii noi și chiar butonii.

Eu, Daniela, îmi beam cafeaua în apartamentul nostru din București.

— Sentimentele nu mai sunt ce au fost, spuse el. Suntem adulți.

— Bine.

Mihai se întoarse surprins.

— Bine?

— Da. Ne despărțim.

— Și unde te duci?

Am ridicat sprâncenele.

— Eu?

— Poți sta la sora ta o perioadă. Sau îți închiriezi ceva. Te ajut cu bani.

— Dar tu?

— Rămân aici momentan. Mai târziu putem vinde apartamentul și împărțim banii.

Atunci aproape că am râs.

— Mihai, îți amintești pe numele cui este apartamentul?

Tăcu.

Apartamentul fusese cumpărat înainte de căsătorie, cu banii primiți de mine de la mama după vânzarea unei proprietăți din Ploiești.

Contractul era pe numele meu.

— Am considerat mereu că este casa noastră, i-am spus. Până astăzi.

— Dar eu am investit aici!

— Renovarea a făcut-o tata aproape gratis. Iar mobila am cumpărat-o în mare parte eu.

Mihai începu să-și piardă calmul.

— Daniela, nu trebuie să facem război.

— Nici nu facem. Tu ai vrut libertate. O primești. Dar pleci tu.

S-a retras în dormitor.

Câteva minute mai târziu l-am auzit vorbind la telefon.

— Nu a mers cum credeam… Nu, nu pleacă ea. Apartamentul este pe numele ei.

Am încremenit.

— Mai dă-mi puțin timp. Rezolv.

Când s-a întors, telefonul i-a vibrat pe masă.

Pe ecran apărea:

Alina ❤️

— Cine este Alina?

— O colegă.

Înainte să mai spun ceva, soneria a sunat.

La ușă era o femeie elegantă de aproximativ 40 de ani, cu o valiză lângă ea.

Când Mihai o văzu, se albi.

— Ce cauți aici?

Femeia se uită direct la mine.

— Dumneavoastră sunteți Daniela?

— Da.

— Eu sunt Alina.

Mihai încercă să o dea afară.

Ea nu se mișcă.

— Soțul dumneavoastră mi-a spus că astăzi plecați din apartament.

— De cât timp sunteți împreună?

— Aproape doi ani.

Apoi Alina îmi întinse telefonul.

— Mi-a spus că după divorț vinde apartamentul și cumpărăm o casă lângă Snagov. Dar aseară am început să-mi dau seama că mă minte și pe mine.

Mi-a arătat conversația lor.

Un mesaj de la Mihai mi-a atras imediat atenția:

„Daniela nu știe nimic. După ce pleacă, mai avem doar problema actelor. Am omul care poate rezolva semnătura.”

— Ce semnătură? am întrebat.

Mihai nu răspunse.

Alina deschise o fotografie.

Era un antecontract pentru vânzarea apartamentului meu cu 780.000 de lei.

Numele meu apărea pe document.

Și exista și o semnătură.

Doar că nu era a mea.

— Mihai, ce ai făcut?

Alina mă opri.

— Asta nu este tot.

Deschise ultimul mesaj primit de la el:

„Dacă refuză să plece, activăm planul B. Actele sunt deja pregătite.”

Sub mesaj era fotografia unui dosar cu adresa apartamentului meu.

M-am întors spre Mihai.

— Ce este planul B?

El nu mai spunea nimic.

Atunci Alina rosti:

— Daniela, cred că ar trebui să verifici urgent cine apare acum ca proprietar. Pentru că ieri Mihai mi-a spus că apartamentul nu mai este pe numele tău.

— Daniela, cred că ar trebui să verifici urgent cine apare acum ca proprietar. Pentru că ieri Mihai mi-a spus că apartamentul nu mai este pe numele tău.

M-am uitat la soțul meu.

— Telefonul. Acum.

— Daniela, nu face o scenă.

— După 22 de ani de căsnicie ai încercat să-mi vinzi casa. Cred că am depășit momentul în care îți faci griji pentru o scenă.

Alina mi-a arătat toate mesajele.

Mihai îi promisese că după divorț va încasa banii din apartament și vor cumpăra împreună casa de lângă Snagov.

Dar exista o problemă.

Apartamentul nu fusese încă vândut.

Documentul pe care îl văzuse Alina era fals.

„Planul B” era o procură falsificată prin care Mihai spera să obțină dreptul de a semna în numele meu.

Transferul despre care se lăudase nu avusese loc.

M-am uitat la el.

— Deci apartamentul este încă al meu?

Tăcere.

Am verificat imediat situația proprietății și am contactat un avocat.

Apartamentul era în continuare pe numele meu.

Pentru prima dată în dimineața aceea am respirat liniștită.

Apoi avocatul mi-a spus:

— Nu ștergeți nimic. Mesajele, antecontractul, procura, fotografiile. Păstrați tot.

Alina a fost de acord să-mi trimită conversațiile complete.

Atunci Mihai a înțeles că situația devenise serioasă.

— Daniela, n-am vrut să-ți iau casa. Voiam doar să te sperii ca să negociem.

— Ai falsificat semnătura mea ca să mă sperii?

N-a mai răspuns.

Am depus plângere și am predat documentele.

Persoana care îi promisese că poate „rezolva actele” a fost identificată, iar tentativa de folosire a documentelor false a ajuns să fie investigată.

În aceeași seară, i-am pus lui Mihai două valize lângă ușă.

— Unde vrei să mă duc?

Am zâmbit.

— La Alina?

Ea îl privi rece.

— Exclus.

Aproape că mi-a venit să râd.

În mai puțin de o zi, Mihai pierduse și soția, și amanta, și casa pe care deja o considera a lui.

Divorțul a urmat.

Apartamentul a rămas al meu, iar Mihai nu a primit jumătate din el doar pentru că locuise acolo în timpul căsniciei; situația patrimonială a fost soluționată pe baza actelor și a contribuțiilor dovedite.

Fiul nostru, Vlad, a aflat adevărul direct de la noi.

Nu i-am cerut să aleagă între părinți.

I-am spus doar:

— Relația ta cu tatăl tău este a ta. Ceea ce mi-a făcut mie este între mine și el.

După divorț, am schimbat yala, am renovat dormitorul și am scos din dulap toate lucrurile lui Mihai.

Cămașa crem a rămas ultima.

Am pus-o într-o cutie și i-am trimis-o.

Câteva zile mai târziu mi-a scris:

„Am făcut cea mai mare greșeală din viața mea. Putem măcar să vorbim?”

I-am răspuns cu o singură propoziție:

„Am vorbit în dimineața în care mi-ai cerut să plec din propria mea casă.”

Apoi i-am blocat numărul.

La 50 de ani crezusem pentru câteva ore că viața mea se destramă.

De fapt, se elibera.

Mihai intrase în bucătărie convins că va pleca de acolo cu libertatea, amanta și jumătate din apartamentul meu.

A plecat doar cu două valize.

Iar eu am rămas exact acolo unde îmi era locul:

în casa mea, pe numele meu, începând în sfârșit o viață care îmi aparținea numai mie.