Când am ajuns la cina organizată de soacra mea, am observat imediat un tacâm în plus. Era chiar lângă scaunul soțului meu. Câteva minute mai târziu am aflat pentru cine era.

— Mai vine cineva? am întrebat.

Soacra mea, Rodica, zâmbi în timp ce turna vin.

— Cineva pe care nu l-am mai văzut de mult.

Soneria se auzi.

Rodica se grăbi să deschidă.

Când reveni, lângă ea era o femeie pe care o recunoșteam din fotografii.

Diana. Fosta soție a soțului meu, Cătălin.

Cătălin încremeni.

— Diana? Ce cauți aici?

Rodica îi trase scaunul.

— Nu dramatiza. Diana a făcut parte din familie ani întregi.

Scaunul era chiar lângă Cătălin.

M-am uitat spre soțul meu.

Părea la fel de surprins ca mine.

În timpul cinei, Rodica făcu tot posibilul să vorbească despre trecut.

— Vă amintiți vacanța de la Sinaia?

Diana râse.

— Cum să uit?

Apoi se întoarse spre Cătălin.

— Tot nu mănânci ciuperci?

— Nu.

— Știam eu. Unele lucruri nu se schimbă.

La un moment dat, Rodica spuse:

— Voi doi erați atât de frumoși împreună.

— Mamă, ajunge, interveni Cătălin.

Diana îi zâmbi.

— Încă mai am fotografia noastră de la primul Crăciun.

Cătălin o privi rece.

— De ce?

Atunci mi-am dat seama că ceva nu se potrivea.

Cătălin nu părea deloc încântat s-o vadă.

În schimb, Diana se comporta de parcă fusese invitată acolo cu un motiv.

Câteva minute mai târziu, s-a ridicat de la masă.

Am urmat-o pe hol.

— Diana, de ce ai venit?

Mă privi surprinsă.

— Chiar nu știi?

— Nu.

Zâmbetul îi dispăru.

— Rodica mi-a spus că tu ai vrut să vin.

— Eu?!

Diana scoase telefonul.

— Mi-a spus că tu și Cătălin sunteți aproape de divorț. Că el regretă despărțirea noastră și că tu ai acceptat situația.

Am simțit cum mi se strânge stomacul.

— Nimic din toate astea nu este adevărat.

Diana păli.

Mi-a arătat mesajele.

Rodica îi scria de aproape o lună.

„Cătălin este nefericit.”

„Vorbește din nou despre tine.”

„Mi-a spus că mariajul lui a fost o greșeală.”

Am ridicat privirea.

— Cătălin ți-a spus vreodată personal așa ceva?

Diana clătină din cap.

— Nu am mai vorbit cu el de patru ani.

Atunci am înțeles.

Rodica încerca să ne despartă.

— Mă duc să vorbesc cu ea.

Diana mă prinse de braț.

— Stai.

— De ce?

Pentru prima dată în acea seară, zâmbi sincer.

— Pentru că Rodica este convinsă că planul ei funcționează.

— Și?

Diana se apropie.

— Hai să-i dăm o lecție.

Un minut mai târziu ne-am întors la masă.

Diana se așeză din nou lângă Cătălin.

Apoi îi atinse ușor brațul.

— Cătălin, cred că mama ta avea dreptate.

El aproape scăpă paharul.

— Despre ce?

— Despre noi.

Rodica își ascunse cu greu zâmbetul.

Eu m-am ridicat.

— Poate ar trebui să vă las singuri.

— Andreea! spuse Cătălin. Ce naiba se întâmplă?

Mi-am luat geanta.

— Întreab-o pe mama ta.

Am ieșit în hol, dar nu am plecat.

Diana avea telefonul pornit și înregistra conversația.

După câteva secunde, Rodica începu:

— Vezi, Cătălin? Exact asta încercam să-ți spun. Andreea oricum nu este femeia potrivită pentru tine.

— Tu ai pus la cale asta?

— Am încercat doar să repar o greșeală.

— Ce greșeală?

— Că ai lăsat-o pe Diana să plece.

Diana interveni:

— Și dacă aș vrea să ne împăcăm?

Rodica răspunse imediat:

— Atunci te-aș ajuta cu tot ce pot.

— Chiar cu tot?

— Normal.

Diana își încrucișă brațele.

— Atunci spune-i și despre apartament.

Se făcu liniște.

Eu am încremenit pe hol.

Ce apartament?

Cătălin întrebă același lucru.

— Mamă, despre ce vorbește?

Rodica nu răspunse.

Diana continuă:

— Când m-ai contactat, am crezut că vrei doar să ne împaci. Dar apoi mi-ai trimis din greșeală fotografia acelui contract.

Rodica deveni albă la față.

— Diana, taci.

— De ce? Andreea nu știe?

Am intrat în sufragerie.

— Ce anume nu știu?

Diana îmi întinse telefonul.

Pe ecran era fotografia unui contract pentru un apartament din București, evaluat la aproximativ 850.000 de lei.

Proprietar apărea Cătălin.

Dar în partea de jos era trecută o clauză pe care nu o înțelegeam.

— Ce este asta?

Diana se uită spre Rodica.

— Întreab-o pe ea de ce încearcă atât de disperat să vă despartă înainte de aniversarea voastră de cinci ani.

Cătălin păli.

— Ce legătură are aniversarea?

Diana mări fotografia.

— Pentru că peste trei săptămâni se împlinește termenul din actul semnat de tatăl lui Cătălin înainte să moară. Iar dacă voi doi sunteți încă împreună atunci, Rodica pierde controlul asupra unei proprietăți care valorează mult mai mult decât apartamentul acesta.

Rodica se ridică brusc.

— Nu ai idee despre ce vorbești!

Diana mă privi.

— Ba da. Și mai există încă un document. Unul în care apare chiar numele Andreei.

Cătălin se întoarse spre mama lui.

— Ce ai făcut?

Rodica nu mai spuse nimic.

Diana deschise următoarea fotografie.

Când Cătălin văzu semnătura de pe document, se ridică atât de repede încât scaunul căzu în spatele lui.

— Mamă… spune-mi că nu ai falsificat asta.

— Mamă… spune-mi că nu ai falsificat asta.

Rodica nu răspunse.

Cătălin luă telefonul Dianei și mări fotografia.

Documentul purta semnătura lui.

Doar că el nu-l semnase niciodată.

— Ce este? am întrebat.

Cătălin se așeză.

— Tata mi-a lăsat două proprietăți. Apartamentul din București și o clădire comercială din Brașov.

Clădirea valora aproape 3 milioane de lei.

Testamentul tatălui său prevedea însă ceva neobișnuit.

Rodica putea administra proprietatea timp de cinci ani de la căsătoria noastră. După aceea, controlul trecea definitiv la Cătălin.

Iar eu deveneam beneficiarul desemnat dacă lui i se întâmpla ceva.

Mai erau trei săptămâni.

— De ce ar conta dacă divorțăm? am întrebat.

Diana răspunse:

— Pentru că Rodica a pregătit un document prin care Cătălin ar fi cerut modificarea înțelegerii înainte de expirarea termenului.

Pe hârtie, Cătălin declara că mariajul nostru era încheiat și îi ceda mamei sale administrarea proprietății pentru încă zece ani.

Semnătura era falsă.

— Ai încercat să ne desparți ca documentul să pară credibil? întrebă Cătălin.

Rodica izbucni:

— Eu am administrat clădirea cinci ani! Eu am muncit pentru ea! Iar tatăl tău a decis că după cinci ani trebuie pur și simplu să mă dau la o parte.

— Nu este proprietatea ta.

— Ar fi trebuit să fie!

Atunci am înțeles totul.

Diana nu fusese invitată pentru că Rodica o prefera pe ea.

Fusese folosită ca să provoace o ceartă între mine și Cătălin.

Dacă plecam de la cină furioasă și căsnicia noastră se destrăma înainte de aniversare, Rodica spera să-și justifice actele.

Diana ridică telefonul.

— Apropo, conversația asta este înregistrată.

Rodica încremeni.

— Ce?

— Ai spus destul.

A doua zi, Cătălin a mers la avocatul familiei.

Au verificat toate documentele.

Și au găsit mai mult decât ne așteptam.

În cei cinci ani în care administrase clădirea, Rodica transferase peste 240.000 de lei către o firmă controlată de un apropiat al ei, justificând plățile drept „servicii de consultanță”.

Cătălin i-a retras imediat orice drept de administrare și a predat documentele avocaților.

Actul cu semnătura falsificată nu a produs niciun efect.

Trei săptămâni mai târziu, conform testamentului, controlul proprietății a trecut la Cătălin.

Eu nu am primit milioane și nici nu mi-am dorit.

Cel mai important pentru mine era altceva.

Cătălin nu participase la planul mamei lui.

În seara aceea fusese la fel de manipulat ca mine și Diana.

Rodica a încercat luni întregi să-l convingă că făcuse totul „pentru familie”.

Cătălin i-a răspuns o singură dată:

— Familia nu falsifică semnături și nu încearcă să-mi distrugă mariajul pentru o clădire.

Apoi a întrerupt contactul cu ea pentru o perioadă.

Iar Diana?

În mod ironic, am ajuns să ne înțelegem foarte bine.

Înainte să plece din Brașov, am invitat-o la cafea.

— Îmi pare rău pentru felul în care m-am comportat la cină, spuse ea.

Am râs.

— Recunosc că atunci când l-ai întrebat dacă mai urăște ciupercile, îmi venea să-ți arunc paharul cu apă în față.

A început să râdă.

— Rodica îmi spusese că încă vorbește despre mine!

— Nu vorbește.

— Mi-am dat seama.

Când ne-am despărțit, Diana mi-a spus:

— Ai grijă de el. Este un om bun. Doar că are o mamă foarte complicată.

— Asta am observat.

În seara aniversării noastre de cinci ani, eu și Cătălin am mers singuri la cină.

La un moment dat m-a întrebat:

— Știi ce mi se pare incredibil?

— Ce?

— Mama a invitat-o pe fosta mea soție ca să ne despartă.

— Și?

Zâmbi.

— Și a reușit exact opusul.

Avea dreptate.

În seara aceea aflasem ceva mult mai important decât cine deținea o clădire de trei milioane de lei.

Aflasem că atunci când cineva încearcă să distrugă o căsnicie folosind minciuni, cea mai bună apărare nu este gelozia.

Este adevărul.

Iar Rodica făcuse o greșeală uriașă:

adusese la aceeași masă cele două femei pe care încerca să le mintă una despre cealaltă — și ne dăduse ocazia să comparăm poveștile.