O SERVITOARE A FOST CHEMATĂ SĂ PREGĂTEASCĂ BAIA PRINȚULUI. DAR CÂND A ÎNDEPĂRTAT ULTIMA PIESĂ DE ÎMBRĂCĂMINTE, A ÎNLEMNIȚ DE GROAZĂ CÂND A VĂZUT CE ASCUNDEA… 😲😱

Ana mergea încet pe coridorul lung al castelului, încercând să-și stăpânească emoțiile.

Purta o rochie simplă de in, iar podeaua rece de piatră îi făcea pașii și mai nesiguri.

Nu înțelegea de ce fusese aleasă tocmai ea pentru o asemenea sarcină.

Toți servitorii știau cât de dificil era prințul Radu.

Era autoritar, orgolios și nu suporta să fie contrazis. Rareori vorbea cu oamenii din personal, iar când o făcea, era aproape întotdeauna pentru a da ordine.

De aceea, faptul că solicitarea venise direct din partea lui o neliniștea.

Când ușile camerei s-au deschis, Ana a simțit mirosul de ceară și tămâie. Lumina lumânărilor făcea încăperea să pară desprinsă dintr-o altă epocă.

Prințul Radu o aștepta într-un fotoliu masiv, cu spătar sculptat.

A privit-o câteva clipe, apoi i-a făcut semn să se apropie.

— Pregătește baia.

Ana a coborât privirea și a început să îndeplinească ordinele.

A încercat să fie cât mai atentă și să nu pună întrebări.

Când a venit momentul să-l ajute să intre în baie, Ana a început să-i îndepărteze hainele, păstrându-și privirea cât mai mult timp în jos.

Dar când a îndepărtat ultima piesă de îmbrăcăminte, a încremenit.

Ochii i s-au mărit.

A făcut instinctiv un pas înapoi.

Pentru câteva secunde, nu a mai putut scoate niciun cuvânt.

Prințul a observat imediat schimbarea.

— Ce ai văzut?

Ana a rămas nemișcată.

Nu putea să creadă ceea ce descoperise.

Ani întregi, castelul ascunsese adevărul despre prințul Radu.

Iar acum, fără să vrea, ea aflase secretul.

Dar cel mai îngrozitor lucru nu era ceea ce văzuse.

Era faptul că, privind chipul prințului, și-a dat seama că el știa că ea urma să descopere secretul încă dinainte să o cheme în cameră.

Ana își ridică încet privirea.

— Alteță… de ce m-ați chemat tocmai pe mine?

Prințul nu răspunse.

Doar zâmbi.

Iar apoi îi spuse ceva care o făcu pe Ana să înțeleagă că nu fusese aleasă întâmplător…

Prințul Radu o privi câteva secunde, apoi spuse calm:

— Pentru că tu ești singura persoană din castel care nu mă cunoaște.

Ana nu înțelegea.

— Alteță?

Radu își ridică încet brațul. Pe partea laterală a corpului avea o cicatrice lungă, veche, care cobora până spre șold. În jurul ei se vedeau urmele unor arsuri vindecate.

— Acum șapte ani, castelul a luat foc. Toți au spus că am scăpat nevătămat.

Ana îl privi înmărmurită.

— Dar…

— Dar nu am scăpat nevătămat.

Prințul îi explică faptul că, în noaptea incendiului, unchiul său încercase să-l ucidă pentru a prelua tronul. Radu fusese găsit inconștient și ascuns într-o mănăstire până când s-a vindecat. Familia anunțase public că nu fusese rănit grav, pentru a evita un război pentru succesiune.

De atunci, purta haine lungi și nu permitea nimănui să-l vadă fără ele.

Ana înțelese de ce toți servitorii vorbeau despre el ca despre un om rece și crud.

Dar mai exista un motiv pentru care fusese chemată.

— De ce eu?

Radu scoase de sub fotoliu o cutie mică din lemn.

Înăuntru era o fotografie veche.

Ana o privi și simți că i se taie respirația.

În fotografie era mama ei, mult mai tânără, stând lângă prințul care domnise înaintea lui Radu.

— Mama ta a fost ultima persoană care a aflat adevărul despre incendiu, spuse Radu. Înainte să moară, mi-a trimis o scrisoare.

Ana luă scrisoarea cu mâinile tremurând.

Mama ei scrisese că unchiul prințului plătise oameni pentru a provoca incendiul și că avea dovezi ascunse în castel.

Radu o căutase pe Ana pentru că știa că mama ei nu ar fi avut încredere în nimeni din familia regală.

Împreună au găsit documentele ascunse într-o capelă veche.

Dovezile erau suficiente.

Unchiul prințului a fost arestat, iar adevărul despre incendiu a fost făcut public.

După aceea, Radu a renunțat la toate regulile care îl obligaseră să-și ascundă cicatricile.

Ana nu mai era doar o servitoare.

A devenit persoana în care prințul avusese cea mai mare încredere.

Iar după ce adevărul a ieșit la lumină, Radu i-a oferit familiei ei o casă și suficienți bani pentru ca Ana să nu mai fie nevoită niciodată să slujească în castel.

Dar Ana a ales să rămână.

Nu pentru bani.

Ci pentru că, în acea zi, înțelesese că omul pe care toți îl credeau rece și nemilos își ascunsese rănile doar pentru a-i proteja pe ceilalți.

Iar prințul Radu, pentru prima dată după mulți ani, nu și-a mai ascuns cicatricile de nimeni.