La 67 de ani, am acceptat pentru prima dată să ies la întâlnire cu un bărbat pe care îl cunoscusem în străinătate. Nici prin cap nu-mi trecea că, în doar câteva minute, o seară care trebuia să fie una dintre cele mai frumoase din viața mea avea să se transforme într-un coșmar și că voi ajunge să fug îngrozită de un bărbat pe care crezusem că îl cunosc.

La 67 de ani, am plecat singură pentru prima dată într-o călătorie în Italia.

Înainte să plec, fiica mea m-a întrebat:

— Mamă, când ai făcut ultima dată ceva doar pentru tine?

Nu am știut ce să-i răspund.

După moartea soțului meu, îmi petrecusem ani întregi ducând o viață liniștită și fără prea multe surprize.

Așa că mi-am promis că, timp de o săptămână, voi spune „da” lucrurilor pe care înainte le-aș fi refuzat.

În a doua zi, l-am cunoscut pe Mihai.

Avea aproximativ 50 de ani, era politicos, atent și mi-a spus că și el își pierduse soția.

Am stat la o cafea, apoi am luat micul dejun împreună. Am început să ne plimbăm prin oraș, să vorbim ore întregi și, fără să-mi dau seama, am început să mă simt din nou femeie, nu doar văduvă și mamă.

Pentru prima dată după foarte mult timp, eram fericită.

În ultima seară, Mihai m-a invitat la un restaurant elegant și mi-a spus:

— Am pregătit ceva special pentru tine.

Când am intrat, un angajat l-a recunoscut imediat.

— Domnule Mihai, bine ați revenit!

M-am uitat surprinsă la el.

Mihai îmi spusese că nu mai fusese niciodată acolo.

Înainte să pot întreba ceva, telefonul lui a sunat.

— Scuză-mă. Mă întorc imediat.

A ieșit din restaurant.

Au trecut cinci minute.

Apoi zece.

Nu se întorcea.

Un sentiment ciudat de neliniște m-a făcut să mă ridic de la masă.

Am ieșit pe o ușă laterală și am ajuns într-o curte interioară.

Atunci i-am auzit vocea.

Mihai vorbea cu cineva.

M-am apropiat încet.

— Nu mai putem amâna. Femeia trebuie să plece în seara asta, îl auzeam spunând.

Mi s-a oprit inima.

Am mai făcut un pas.

Lângă el se afla un bărbat pe care nu-l mai văzusem niciodată.

— Și dacă începe să pună întrebări? întrebă acesta.

Mihai a râs încet.

— Nu va mai avea timp.

Am simțit că-mi tremură picioarele.

Atunci am înțeles că nu fusese întâmplător nimic din ceea ce se întâmplase în ultimele zile.

Mihai nu mă cunoscuse din întâmplare.

Mă alesese.

Și, în clipa aceea, am văzut pe o masă de lângă ei ceva care m-a făcut să-mi dau seama că eram în pericol.

Era pașaportul meu.

Nu știam cum ajunsese acolo.

Am făcut un pas înapoi, dar podeaua a scârțâit.

Mihai s-a întors.

Privirile ni s-au întâlnit.

A zâmbit.

— Maria… ce cauți aici?

Atunci am fugit.

Am fugit fără să mă uit înapoi.

Am ieșit din curtea restaurantului și am alergat pe străduțele înguste, cu inima bătându-mi nebunește. Nu știam unde să merg. Nu aveam pașaportul și nu înțelegeam de ce Mihai mă alesese pe mine.

Am intrat într-o cafenea aglomerată și m-am ascuns în toaleta de la etaj.

Cu mâinile tremurând, mi-am sunat fiica.

— Mamă? Ce s-a întâmplat?

— Ioana, trebuie să mă asculți. Sunt în Italia. Cred că am fost păcălită și sunt în pericol.

I-am povestit tot ce văzusem.

A sunat imediat la poliție și mi-a spus să nu ies din locul în care eram.

După aproximativ douăzeci de minute, au sosit doi polițiști.

Le-am arătat fotografia lui Mihai din telefonul meu și le-am spus numele restaurantului.

Unul dintre ei s-a uitat lung la fotografie.

— Îl cunoaștem.

Am simțit că mi se taie respirația.

Mihai nu era un criminal urmărit, așa cum mă temusem.

Era însă implicat într-o schemă prin care persoane în vârstă erau convinse să plece din țară, apoi erau manipulate să semneze acte și să transfere economii sau proprietăți.

Poliția îl monitoriza de câteva luni.

Problema era că nu aveau încă suficiente dovezi pentru a-l aresta.

Eu tocmai devenisem una dintre victimele pe care încercau să le protejeze.

Pașaportul meu fusese luat din geanta pe care o lăsasem câteva minute nesupravegheată la restaurant. Scopul era să mă facă dependentă de el și să-mi controleze întoarcerea în România.

Dar Mihai făcuse o greșeală.

Nu observase că, înainte să plec din hotel, îi trimisesem fiicei mele o fotografie cu mine și cu el.

În fundal se vedea numele restaurantului.

Poliția a folosit informațiile pentru a identifica exact persoanele cu care se întâlnise Mihai.

În aceeași noapte, oamenii legii au mers la restaurant.

Mihai și complicele lui au fost reținuți.

În telefonul lui au fost găsite conversații cu alte persoane și liste cu femei și bărbați în vârstă pe care îi contactase în ultimele luni.

Printre documentele găsite se afla și un dosar cu numele meu.

Am aflat atunci că Mihai îmi studiase viața înainte să mă abordeze.

Știa că sunt văduvă, știa că aveam economii și știa că dețineam un apartament în București.

Întâlnirea noastră nu fusese deloc întâmplătoare.

Tot ce trăisem în acele zile fusese o scenă pregătită cu grijă.

Câteva zile mai târziu, m-am întors în România.

Când am coborât din avion, Ioana mă aștepta.

M-a îmbrățișat strâns și a început să plângă.

— Mamă, mi-a fost atât de frică să nu te pierd.

Am strâns-o la piept.

— Și mie. Dar să știi ceva: nu voi mai lăsa frica să-mi conducă viața.

După câteva luni, am început să călătoresc din nou.

De data aceasta, însă, nu pentru a găsi pe cineva care să-mi umple singurătatea.

Am călătorit pentru mine.

Am înțeles că la 67 de ani încă poți să iubești, să cunoști oameni și să începi lucruri noi.

Dar am mai învățat ceva important: faptul că cineva te face să te simți special nu înseamnă că intențiile lui sunt bune.

Iar eu am fost norocoasă că, în seara aceea, am ales să-mi ascult instinctul și să fug.

Mihai a primit ulterior o condamnare pentru fraudă și furt, iar bunurile pe care încercase să mi le obțină ilegal au rămas ale mele.

Mi-am păstrat casa, economiile și, mai important decât orice, libertatea.

Și în ziua în care am împlinit 68 de ani, am plecat singură într-o excursie la Brașov.

Nu mai aveam nevoie de promisiunea nimănui ca să spun „da” vieții.

De data aceasta, îmi făceam singură promisiunile.