Într-o seară am fost invitată să ies în oraș cu „fetele”. I-am spus soțului meu că voi fi acasă până la miezul nopții, „Promit!”.
Pe măsură ce timpul trecea, orele au zburat, iar margaritele au dispărut mult prea repede. Pe la 3 dimineața, puțin amețită, m-am îndreptat spre casă.
Chiar când am intrat pe ușă, ceasul cu cuc din hol a început să cânte și a făcut 3 „cuc”-uri.
Rapid, dându-mi seama că soțul probabil se va trezi, am mai făcut eu încă 9 „cuc”-uri. Eram tare mândră de mine pentru soluția ingenioasă la care am apelat, ca să evit un posibil conflict cu el. (Chiar și amețită… 3 cuc-uri plus 9 cuc-uri = 12 cuc-uri = MIEZUL NOPȚII!)
Dimineața următoare, soțul meu m-a întrebat ce…
Dimineața următoare, soțul meu m-a întrebat calm:
— „Ai ajuns la miezul nopții, nu-i așa?”
Am înghițit în sec, dar mi-am păstrat zâmbetul și am spus:
— „Da, exact cum am promis.”
El s-a uitat la mine cu o privire ciudată și a continuat:
— „Mă bucur… doar că trebuie să schimbăm ceasul cu cuc.”
— „De ce?” am întrebat eu, prefăcându-mă nevinovată.
El și-a ridicat sprâncenele și a răspuns:
— „Pentru că noaptea trecută, după ce a făcut de trei ori cuc, tu ai strigat *«încă nouă, te rog!»* și apoi ai râs în hohote. După aceea, ceasul a oftat, a tușit de câteva ori și a cântat *«La mulți ani»*. Cred că e stricat rău…”
Am rămas fără replică, iar el s-a ridicat zâmbind, adăugând ironic:
— „Data viitoare, dragă, lasă ceasul să facă singur socotelile.”
Și amândoi am izbucnit în râs.
👉 Morala: poți încerca să fii isteață, dar uneori adevărul „cucăie” mai tare decât orice minciună.