**Soțul meu a jucat la pariuri toată economiile noastre și vrea să-l iert și să uit**
Am știut mereu că lui Radu îi plăcea jocul de noroc. Partide de poker în weekend cu prietenii, câte o vizită ocazională la cazinou. Spunea că e „doar de distracție”. L-am crezut. Am vrut să-l cred.
Dar luna trecută, am intrat în contul nostru comun ca să plătesc facturile și am încremenit. Contul de economii — banii puși deoparte pentru avansul la casă — era aproape gol. Zeci de mii de euro, dispăruți.
În seara aceea l-am confruntat, cu mâinile tremurând. „Unde sunt banii?”
Nici măcar n-a încercat să nege. Și-a frecat ceafa și a murmurat: „Încercam să dau lovitura. O serie norocoasă și îi dublam.”
Am rămas cu gura căscată. „Ai jucat la noroc viitorul nostru.”
A ridicat mâinile, ca și cum eu aș fi fost cea exagerată. „Îi recuperez. Trebuie doar să ai încredere în mine.”
Încredere? În omul care a golit economiile pe ascuns?
Punctul de rupere a venit când mi-a cerut „să las totul baltă.” Chiar a rostit acele cuvinte. „Ce a fost, a fost. Iartă și uită. Mergem mai departe.”
Atunci am simțit cum ceva se rupe definitiv în mine…
Am inspirat adânc și l-am privit drept în ochi. „Să iert și să uit? Radu, nu ai pierdut doar niște bani. Ai distrus ani de muncă, de economii, de vise. Ai distrus încrederea.”
A râs nervos. „Exagerezi. Toată lumea face greșeli.”
„Greșeli?” am izbucnit. „Un bilet de parcare e o greșeală. O factură uitată e o greșeală. TU ai ales, noapte după noapte, să bagi în joc banii noștri, fără să spui nimic. Asta nu e o greșeală, e trădare.”
S-a apropiat, încercând să pună mâna pe mine. Am făcut un pas înapoi. „Nu mă atinge. Ai vrut să-ți încerci norocul? Ai pierdut. Și nu doar economiile. M-ai pierdut și pe mine.”
Am luat dosarul cu actele de economii, acum inutile, și l-am pus în fața lui pe masă. „Asta e tot ce a rămas din viitorul nostru. Hârtii goale și promisiuni mincinoase.”
El a deschis gura să spună ceva, dar nu l-am mai lăsat. Am scos verigheta, am așezat-o lângă dosar și am rostit, cu o liniște care l-a făcut să înțeleagă că nu glumesc:
„Nu pot ierta. Nu pot uita. Și nu pot trăi cu un bărbat care alege ruleta în locul familiei. Jocul s-a terminat, Radu. Definitiv.”
Am ieșit pe ușă, știind că de data asta nu pierdusem eu. **Îl pierduse el — pe mine.**
